ADHD, cunoscută sub numele de tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate, este acum una dintre cele mai comune diagnostice pentru copiii în dezvoltare. Părinții se simt adeseori anxioși și îngrijorați de comportamentul copilului lor, dar uneori le este frică să ia măsuri în acest sens.
Simptomele ADHD sunt de obice înaintea vârstei de 12 ani și deseori încep chiar în perioada preșcolară.
Semnele pe care ar trebui să le monitorizeze părinții și educatorii sunt urmatorele:
- Copilului îi este greu să rămână concentrat în timp ce efectuează o sarcină.
- Copilul face adesea erori obișnuite din neatenție.
- Când i se vorbește direct, pare că nu acordă atenție.
- Copilul este deseori distras cu ușurință de lucrurile din jurul său.
- Copilul uită adeseori diverse lucruri în timpul activităților zilnice.
- Copilul este mereul în mișcare și nu poate să rămână nemișcat. Se agită tot timpul și își mișcă mâinile sau picioarele.
- Copilul nu reușește să stea așezat atunci când i se cere acest lucru.
- Copilul vorbește excesiv.
- Copilul aleargă sau se cațără atunci când nu este potrivit.
- Copilul se confruntă cu probleme în așteptarea rândului său.
- Copilul se bagă în vorba celorlalți.
Părinții ar trebui să fie informați că astfel de comportamente sunt considerate normale și pot apărea ocazional. Pentru ca să putem discuta despre simptomele ADHD-ului trebuie să fie mai evidente decât nivelul normal potrivit vârstei biologică de dezvoltare a copilului și trebuie să fie prezente în toate mediile în care acesta se află (acasă sau la grădiniță/școală sau în alte medii), timp de cel puțin 6 luni și cel mai important criteriu fiind impactul semnficativ asupra funcționări sociale și academice ale copilului.
Există trei tipuri de ADHD identificate; prin urmare nu e nevoie să se regăsească toate simptomele pentru ca un copil să primească diagnosticul respectiv: există ADHD cu predominanța lipsei de atenție; ADHD cu predominanța hiperactivității și impulsivității și ADHD cu simptome mixte.
Una dintre principalele cauze ale ADHD este componenta genetică care joacă cel mai important rol în apariția tulburării de atenție și hiperactivitate la copii și adulți deopotrivă. Deși factorii de mediu pot ave un impact secundar în dezvoltarea sau accenturearea simptomelor ADHD-ului este crucial să înțelegeți că această tulburare mentală cu originile sale neurologice are o bază biologică solidă și că stilul parental poate influenta manifestarea simptomelor dar nu poate fi cauzator al ADHD-ului.
Tratamentul pentru ADHD implică o strategie complexă care adesea include atât terapie medicamentoasă cânt și intervenții comportamentale și psihologice.
Simptome ADHD pot persistă în adolescență și la maturitate fără un tratament corespunzător. Mulți oamenii cu ADHD pot continua să se lupte cu simptome pe tot parcursul vieții lor. Prognoza pe termen lung pentru copiii diagnosticați cu ADHD este influentată de severitate, diagnostic precoce, sprijin familial, mediu acasă, intervenții terapeutice eficiente și abilitate de gestionare a situațiilor dificile. Gestiona ADHD nu este o provocare ușoara și necesită timp pentru găsirea strategiei adecvate pentru fiecare copil.