Psihoterapia centrată pe persoana a lui Carl Rogers este o foarte buna bază de pornire pentru orice inițiativă de parenting. Deși teoria a fost creată pentru a fi aplicată în cabinetul de psihoterapie, abordarea se potrivește de minune și pentru relațiile părinte-copil.

Plecăm de la premisa că date fiind condițiile prielnice, oamenii se îndreaptă natural către o dezvoltare armonioasă.

Acceptare necondiționată: atunci când corectăm un comportament sau dojenim copilul, este important sa facem diferența între comportament și copil. Această diferență trebuie făcuta mai ales intern de către părinte, ca mai apoi să fie și exprimată. Poate părea nenecesar, pentru ca orice părinte răspunde ca e implicit că își iubește copilul, dar în timpul furiei sau a unei cerți este ușor de omis acest aspect și copilul să internalizeze o respingere sau un sentiment de inadecvare. Această metodă poate fi foarte ușor folosită contraproductiv, ajungând sa nu mai corectăm copilul, sa-l încurajăm și lăudăm chiar și atunci când nu se cuvine sau să evităm să-i corectăm comportamentul și să-i punem limite. Deși părinții au avut vârsta copiilor și au trecut prin etapa aceea de dezvoltare, și uneori le spunem ”eu am fost ca tine dar tu n-ai fost ca mine”, de cele mai multe ori uităm prin ce am trecut la vârsta respectivă și avem tendința să judecam lucrurile din perspectiva noastră de adult.

Înțelegere empatică: empatia înseamnă să înțelegem cu adevărat situația celuilalt, perspectiva sa, emoțiile și gândurile. În cazul copiilor, asta necesită depunerea unui efort sincer de a vedea lumea prin ochii lor. Poate, ca părinte, să încercăm din când în când sa vedem lumea de la înălțimea copiilor sau să facem sarcini care ne solicită motricitatea fină cu mâna stângă. Este important ca părintele să valideze emoțiile copilului atunci când le simte, pentru a evita dezvoltarea pe termen lung a sentimentului că nu e potrivit ceea ce simte sau că emoțiile negative nu sunt acceptabile.

Autenticitatea: este vital să fim autentici în relațiile cu ai noștri copii! În viața socială și în cea profesionala suntem obișnuiți să disimulăm și să ne ascundem emoțiile, obicei ce este util și dezirabil social în unele situații. Totuși, deși avem vorba de duh ”sa faci ce zice popa nu ce face popa”, în cazul dezvoltării copiilor, putem fi siguri că este exact pe dos și că ei vor crește și vor deveni adulți cum suntem noi și nu așa cum ne dorim noi să fim (cum zicem). Este sănătos să ne recunoaștem propriile emoții și să le exprimăm într-un mod sincer rămânând în același timp adecvați cu vârsta copilului.

Lectură suplimentară:

Comunicarea eficienta cu copiii   autori Adele Faber, Elaine Mazlish, Lisa Nyberg, Rosalyn Anstine Temple

Creierul copilului tau  autori Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson